Contact, telefon si e-mail - Marius Mioc. str. Ion Creangă nr. 11, bl. T19, ap. 19. Timisoara 360, 300107, Telefon: 256.288186.Adresa E-Mail's Adress: marius_mioc@excite.com mioc.marius@gmail.com
Procurorul Teodor Ungureanu - Diversiunea (4). Scenariul
Opiniile exprimate aparţin autorului. Intervenţiile mele sînt între paranteze drepte.
Dacă părerea mea are vreo importanţă, am să încerc să creionez o variantă de “scenariu”:
- momentul 22 decembrie găseşte conducerea Armatei dispersată pe teritoriu – gral. Guşe (comandant al operaţiunilor efective, în virtutea fucţiei de şef al M.St.Maj. şi prim-adjunct al ministrului apărării) aflat încă “în miezul problemei”, la Timişoara; gral. V.A. Stănculescu (la rândul său, adjunct al ministrului apărării naţionale ) aflat la sediul CC, în preajma dictatorului rămas fără ministru “de război” taman când avea mai mare nevoie.
- informat precis asupra stării reale a lucrurilor şi dotat cu “simţ de orientare”, gral. V. A. Stănculescu, pe baza prerogativelor ce le avea, pregăteşte şi realizează (în colaborare cu gral. I. Vlad) “salvarea” dictatorului şi punerea lui la păstrare.
- apoi se retrage la sediul M.Ap.N., unde avea la dispoziţie toate mijloacele necesare pentru conducerea Armatei; de aici avea să-şi folosească abilităţile reale şi să se ocupe în principal de problemele legate de verificarea, acceptarea şi acordarea girului Armatei unor noi lideri politici, dispuşi să acorde impunitate pentru cei implicaţi în represiune (oferind eventual, la schimb, perechea dictatorială).
- gral. Guşe, sosit mai târziu în Bucureşti, acceptă un rol aparent secundar (poate şi pentru faptul că era conştient de incapacitatea de a “negocia” aspecte politice) mergând la CC; aici, după ce a constatat personal ostilitatea populaţiei faţă de conducătorii represiunii, avea să fie în miezul evenimentelor care au dat tonul la cacialmaua “teroriştilor” - singura posibilitate de a deturna istoria şi de a transforma ceata de comandanţi ai represiunii în… “luptători-eroi pentru salvarea Revoluţiei”.
- cei doi generali orchestrează o amplă operaţiune diversionistă, ajutaţi de formatori de opinie mai mult ori mai puţin cunoscuţi, prin intermediul căreia “se scot basma curată”, dar mai realizează şi alte deziderate: acela de a ţine masele cât mai departe de locurile în care se făceau cărţile politice, precum şi pregătirea psihologică pentru acceptarea evoluţiile ulterioare (bazate pe lozinca “Armata e cu noi !”).
- pas cu pas, foştii “tovarăşi de arme” din Timişoara, care aveau suficiente cunoştinţe despre reala implicare în represalii, sunt îndepărtaţi fie fizic (vezi căderea inexplicabilă, sub focul propriilor forţe, a elicopterului care-i transporta la Bucureşti pe gralii. M.I. Nuţă şi Mihalea, deja declaraţi unici represori şi arestaţi), fie mai delicat, cum a fost cazul gral. I. Vlad; tot astfel, încă din seara de 22 decembrie conducerea armatei şi aceea politică provizorie vor declara că forţele M.I. desfăşoară acţiuni teroriste;
- apoi, bănui că abilitatea îl determină pe gral. V.A. Stănculescu să aducă în fruntea M.Ap.N. un om care părea dispus “să pape momeala” unei funcţii la care aspirau toţi generalii; aşa se face că gral. Militaru ajunge ministru, deşi se cunoştea faptul că era “vulnerabil”, dar nu participase la tentativele de înăbuşire a revoltei; represorii se retrag spre posturi mai potrivite, dar rămânând tot timpul în imediata apropiere a puterii politice şi militare, direct ori prin “ucenici”.
- gral. V. A. Stănculescu, convins fiind că moartea lui Ceauşescu va mulţumi populaţia supusă la represiune şi o va determina să “scape din vedere” conducerea M.Ap.N., colaborează cu noul grup de putere provizorie, format din persoane care au hotărât moartea dictatorului; procedează în mod direct la organizarea “procesului” de la Târgovişte şi la execuţia cuplului dictatorial, convins fiind că orice ulterioară răspundere pentru acest act pripit, chiar şi numai morală, avea să cadă în sarcina magistraţilor militari.
- tot din acest context a făcut parte şi transformarea în “erou” a gralului. V. Milea, premiză în lipsa căreia toţi cei care, din ordinul lui Ceauşescu, acţionaseră cu “elan şi devotament revoluţionar” faţă de “elementele degradate şi huliganii” din localităţile ce au cunoscut operaţiuni represive, ar fi ajuns la groapa istoriei alături de Milea, via tribunale militare. Pe parcursul a câtorva zile s-au depus eforturi mediatice disperate pentru “recuperarea” onoarei ministrului V. Milea. Moartea sa, acum atât de contestată, a fost transformată într-un gest de suprem eroism, deşi survenea după aproape o săptămână de activitate acerbă pentru “apărarea cuceririlor revoluţionare şi a comandantului suprem”, alături de ceilalţi factori de răspundere din ministerul ce îl conducea, din M.I. şi alte cadre de înaltă decizie din structurile de partid.
Cu toată condescendenţa pentru membrii familiei sale, în nici un fel răspunzători de faptele fostului ministru M.Ap.N., este greu pentru un om raţional şi pentru cei care-şi plîng adevăraţii martiri să admită terfelirea unuia dintre momentele cruciale al istoriei acestui popor şi a celor care au murit de “glonţul patriei, cel dulce ca mierea”… Din punctul meu de vedere, vinovăţia gral. V. Milea în faţa moralei, a legii şi a istoriei este de necontestat. Oricum ar fi plecat spre tărâmul umbrelor, avea să fie aşteptat de cei căzuţi sub gloanţe ****ite din arme, în urma ordinelor sale… Practic, “păpuşarii” au încercat să transforme o serie de circumstanţe privitoare la decesul gral. V. Milea într-o problemă de fond pentru revoluţia română.
Pentru ipoteza în care afirmaţiile mele nu par credibile, menţionez faptul ca în cursul cercetărilor întreprinse la Brăila am regăsit ordinele ministrului apărării naţionale într-o Dispoziţia de luptă (din perioada 16-18 decembrie 1989) transmisă de Divizia din Brăila către unităţile subordonate:
Ordinul lui Vasile Milea publicat în Jurnalul Naţional din 20 ianuarie 2005, alături de alt articol al lui Teodor Ungureanu
- în cazul intervenţiei asupra coloanelor de demonstranţi, comandanţii se vor adresa cu voce puternică, vor soma – inclusiv cu foc de avertisment, iar în final vor trage la picioare;
- formaţiunile care vor interveni în astfel de situaţii, vor evita acţiunile la capetele coloanelor (unde pot fi copii şi femei), şi vor bloca coloanele acţionând cu trupa şi tehnica de luptă din flancuri, din spate ori de pe străzi laterale;
- formaţiunile vor avea asupra lor armamentul de infanterie şi muniţia aferentă…
Actele de comandă şi faptele gral. V Milea nu sunt ficţiuni, “ipoteze de lucru” sau aberaţii. În timp ce morţii Timişoarei erau arşi şi apoi aruncaţi în canalele Bucureştiului , gral. V. Milea era înhumat cu un fast mai mult decât deplasat…
Din punctul de vedere al celor aici antamate, problema esenţială este aceea a stabilirii “beneficiarilor” mitizării unui om care, prin mlaştina dictaturii, a ajuns să ordone “foc” împotriva semenilor săi care îşi cereau cele mai elementare drepturi. Fără nici o discuţie, toate acţiunile întreprinse de armată în perioada 15 decembrie – 22 decembrie (orele 08.00) au fost conforme ordinelor sale, chiar el fiind acela care a comandat şi coordonat acţiunile din noaptea de 21/22 decembrie…
Avea să folosească această manevră celor deja împuşcaţi ori striviţi sub şenile? Răspunsul este categoric NU.
Avea să folosească realizării vreunui obiectiv de importanţă vitală pentru existenţa naţiunii şi statului român? Putem răspunde, cu certitudine, NU.
Mai rămâne o variantă: aceea a interesului meschin al celor care, în stradă, ordonaseră “foc” sau trăseseră asupra unor oameni neînarmaţi, care nu erau nici “terorişti” şi nici “huligani”. Dacă doriţi, o mână de generali şi ofiţeri zeloşi, care fie au crezut cu adevărat în justeţea celor propăvăduite de “geniul Carpaţilor”, fie s-au temut să refuze ordine despre care ştiau că erau ucigaşe ori socotiseră că le sosise “momentul de glorie”, au apreciat că primul pas către salvarea lor era transformarea în erou a căpeteniei ce le dăduse criminalul ordin executat de ei.
Raţionamentul nu este un exemplu de “diamant”. S-a dorit şi, în condiţiile totalei “originalităţi” a societăţii române, s-a obţinut acreditarea ideii că nu pot fi răspunzători de moartea vreunui om cei care au fost conduşi de un erou… Toate cele de mai sus, s-ar putea reduce la un enunţ format din câteva cuvinte: spre a se salva de răspunderea penală pentru participarea directă la acţiunile de represiune anterioare fugii dictatorului, conducerea M.Ap.N. a conceput şi a efectuat o amplă acţiune de diversiune, creind în rândul maselor şi propriilor militari falsa impresie a unor acerbe lupte împotriva unor imaginari “terorişti-adversari ai revoluţiei”. Jocul cu moartea la care au participat miile de militari în termen, subofiţeri şi ofiţeri (nevinovaţi de anterioara represiune), alături de populaţia civilă, a avut menirea de a crea convingerea că tocmai generalii vinovaţi de organizarea, conducerea şi executarea represiunii ar fi fost “oamenii providenţiali” care, “prin acte de eroism şi sacrificiu”, ar fi “salvat” Revoluţia…
Faptul în sine este cu atât mai periculos cu cât el a condus direct la înregistrarea unui număr de victime cu mult mai mare decât însăşi represiunea comunistă, măsluind cu neruşinare adevărul şi istoria, batjocorind memoria adevăraţilor eroi.
O statistică macabră arată faptul că acţiunile de represiune s-au soldat cu 163 de morţi şi 1.107 răniţi, în Timişoara, Caransebeş, Lugoj, Sibiu, Cisnădie, Cluj, Cugir, Tg. Mureş şi Bucureşti. Nu există dubii asupra faptului că aceste victime au rezultat ca urmare a deschiderii focului de către forţele de represiune ori violenţelor comise pentru reţinerea demonstranţilor şi “anchetarea” acestora. Violenţele simple, ce nu au necesitat îngrijiri medicale deosebite au fost rapid amnistiate, astfel că bătăuşii-reprimatori s-au bucurat din plin de “atenţia” noilor structuri de putere. Mai rămân însă nerezolvate o serie de probleme legate de deschiderea focului asupra maselor mari de demonstranţi…
Să ne întoarcem la celebrele teleconferinţe prezidate de către dictatorul Ceauşescu. În timpul celei din 17 decembrie, fostul comandant suprem cerea să se facă uz de armă. Dar poate cineva să arate că dictatorul ar fi ordonat să se deschidă focul asupra unor mase de demonstranţi neagresivi, deci asupra muncitorilor în care avea atâta încredere ? Întors în ţară după vizita din Iran, el justifica folosirea armelor de către “unităţile militare” care s-ar fi apărat în faţa atacurilor declanşate la Timişoara de grupuri ostile, în seara de 17 decembrie. Ştia oare, în acele momente, că în realitate acele “grupuri ostile” nu erau nici terorişti, nici fascişti, nici agenţi străini, ci doar populaţia civilă a Timişoarei? A fost cumva dezinformat asupra realităţii acestor aspecte esenţiale?
Cine şi de ce ar fi putut să-i raporteze o situaţie faptică neconformă adevărului? Să fi fost gen. V. Milea amestecat în asemenea “raportări”, pentru care la scurt timp avea să fie etichetat ca trădător?
În cursul “procesului” Ceauşescu a negat acuzaţia de a fi ordonat să se tragă în popor, după cum a negat şi acuzaţia de a fi ordonat acţiunile terorist-diversioniste invocate de rechizitor… Mai apoi, în teleconferinţa din seara de 21 decembrie, avea să jongleze cu abilitate, pe de o parte cerând a nu se ajunge la folosirea armelor, iar pe de altă parte ordonând “nimicirea conspiraţiei”. Toate aceste probleme nu vor putea fi soluţionate pe deplin, Ceauşescu ducând cu sine în mormânt şi adevărurile supărătoare pentru cei care în acele zile si-au manifestat “plenar” ataşamentul faţă de el. Decontul diversiunii orchestrată pentru salvarea “eroilor” se ridică la 913 morţi şi 2.192 de răniţi, peste ale căror cruci şi suferinţe au răsărit zeci de mii de “revoluţionari”.
Şi pentru că am amintit de “procesul” perechii dictatoriale, este poate cazul ca măcar în câteva fraze să mai desluşim o serie de aspecte ciudate. Pentru cei care nu au văzut nici o înregistrare a mascaradei judiciare şi a execuţiei voi încerca să punctez unele din reperele controversate:
- Ceauşescu era acuzat de comiterea infracţiunii de acte de diversiune, formulare la modă în acele momente, dar fără niciun suport material;
- în cursul procesului instituţia dreptului la apărăre a fost decăzută din cele mai elementare forme de manifestare, unul din avocaţi fiind mai virulent ca procurorul iar cel de al doilea “decretând” … rămânerea definitivă a hotărârii;
- completul de judecată a nesocotit grav dispoziţiile legale referitoare la dreptul de recurs şi cele privitoare la punerea în executare a pedepsei capitale;
- deşi s-a afirmat constant faptul că execuţia ar fi avut loc imediat, există indicii că la momentul execuţiei Ceauşescu ar fi fost diferit îmbrăcat; [paltonul lui Ceauşescu nu era încheiat la nasturi şi s-a deschis în momentul execuţiei, după cum se vede în filmarea de mai jos; aceasta a putut lăsa impresia că Ceauşescu a fost diferit îmbrăcat]
- primele imagini ale “execuţiei” încep cu rafale de arme automate trase în partea stângă a locului în care se aflau cele două cadavre, camera panoramând apoi spre dreapta;
- numai cadavrul Elenei Ceauşescu prezintă urme de sânge, cu menţiunea că dâra scursă din craniu este atât de consistentă încât este aptă se indice o mare perioadă de timp de la producerea leziunilor şi până la momentul filmării;
- absenţa oricărei pete de sânge de pe cadavrul lui Ceauşescu, deşi pantalonii purtau multiple urme de împuşcare în zona abdominală, indică faptul că tragerile s-ar fi putut executa după decesul său din alte motive, într-un interval de 1-2 ore.
Aceste minimale aspecte par să întărească ipoteza că procesul nu a fost decât un alt episod macabru al diversiunii menită să conducă, printre altele, şi la înlăturarea fizică a persoanelor care ar fi putut contrazice serios ulterioarele susţineri ele unor “eroi”. Executarea acestuia a fost doar urmarea hotărârii luate la M.Ap.N. de grupul de “revoluţionari”, ori reprezenta şi aducerea la îndeplinire a unei comenzi de la Moscova, evident deranjată de ultimele reacţii ale dictatorului faţă de pactul sovieto-german prin care Basarabia fusese răpită în ajunul celui de al doilea război mondial ?” [trebuie spus că în anul 1989 problema pactului sovieto-german fusese ridicată nu numai de Ceauşescu ci şi în însăşi interiorul Uniunii Sovietice. Sfidarea adusă Moscovei de conducătorii ţărilor baltice, încă parte a URSS, care ridicau problema pactului sovieto-german, era mult mai mare decît sfidarea adusă de Ceauşescu, totuşi Gorbaciov nu a pus la cale omorîrea acestora]
(Va urma relatarea constatărilor directe făcute de Teodor Ungureanu în anchetele sale de la Brăila)
Lăsaţi un comentariu
Pagina precedentă
Pagini 8din 25 Pagina următoare
|
Marius Mioc!
Marius Mioc: "Când spun că Iliescu este ocrotitor al criminalilor din decembrie '89
mă bazez pe decretele de graţiere pe care le-a dat, publicate în Monitorul Oficial"
Laszlo Tokes
16 decembrie: Demonstratia din fata casei pastorului
Tokes se extinde in intreaga Timisoara si capata un caracter
net impotriva regimului politic. Fortele de represiune fac arestari
Rvolutia din Timisoara, by Marius Mioc
Contact
Ion Iliescu
Ion Iliescu, in "Adevarul" din 28 august 1990: "nu m-as incumeta sa fac
afirmatii cu atita siguranta despre lucruri care mai necesita numeroase clarificari".
- Ion Iliescu spunea la TVR in 23 decembrie ca teroristii "trag din orice pozitie".
Preferate...
***AltMedia
**Ion Iliescu
***Administratori Timisoara
***REVOLUTIA DIN TIMISOARA
***Procesele revolutiei din Timisoara (1989): documente istorice · Marius Mioc - Revolutia din 1989 si minciunile din Jurnalul National
***Către Consiliul Superior al Magistraturii Bucureşti, Bd. Regina Elisabeta nr. 53, sector 5, cod 050012
***Politicienii si revolutia din 1989
***Forumul Asociatiei 21 DECEMBRIE 1989
**Sergiu Nicolaescu
Nicolae Ceausescu
Categorii
Certificatele De Revolutionar
Natalia Barbu
Sergiu Nicolaescu
Ion Iliescu
Marius Mioc
Nicolae Ceausescu
Generalul Victor Atanasie Stanculescu
Republica Moldova
Colonel magistrat TEODORU UNGUREANU
Emil Constantinescu
Virgil Magureanu
Intrarii recente
Generalul Stănculescu, eliberat din puşcărie pe motive medicale, îşi petrece seara la cazino (2 video)
Răspunsuri la comentarii
Sergiu Nicolaescu: Ieşiţi în stradă, români! Veniţi aici la Televiziune! Bucureştiul are 2 milioane, un milion să fie aici! TVR 22 decembrie 1989 (video)
Interviul d-lui Emil Constantinescu din ziarul “Ziua”
Anul 1918 şi Marea Unire, relatată de sora bunicului meu (1)
Corneliu Vadim Tudor
Corneliu Vadim Tudor: "cei 40 de morti transportati cu autoduba
frigorifica, n-au fost nici revolutionari, nici ofiteri romani ai D.I.A.
Prieteni
Gelu Voican Voiculescu
Marius Mioc: "Am semnalat pe acest blog dezinformarea apărută în interviul acordat
de Gelu Voican Voiculescu, fostul viceprimministru de pe vremea FSN-ului,
ziarului timişorean “Agenda Zilei” (patron: Zoltan Kovacs), cu privire la revoluţia
din decembrie 1989. Anume, Gelu Voican pretindea existenţa unui ordin al generalului
Iulian Vlad prin care securiştilor li s-a cerut, încă din 18 decembrie 1989, să sigileze
armele în rasteluri.
Faptul este neadevărat, căci chiar în emisiunea TVR din 22 decembrie 1989 putem
vedea un securist care povesteşte, în faţa milioanelor de telespectatori, că în
ziua respectivă el şi colegii lui “eram înarmaţi şi pregătiţi să intervenim”.
Înregistrarea video a acelei intervenţii a fost deja prezentată pe acest blog.
Dacă securiştii au folosit sau nu armamentul cu care erau înzestraţi nu cunosc,
dar e sigur că acest armament nu a fost sigilat “începînd cu 18 decembrie”, cum a
pretins Gelu Voican.
Ca urmare, chiar în 17 decembrie 2008 m-am dus la redacţia “Agenda Zilei” şi
le-am cerut să dezmintă faptul că în timpul revoluţiei armamentul securiştilor
a fost sigilat începînd cu data de 18 decembrie 1989. Nu le-am cerut să-şi dea
cu presupusul dacă acel armament a fost sau nu folosit, ci doar să dezmintă informaţia
falsă publicată de ei că armamentul ar fi fost sigilat în rasteluri".
Sergiu Nicolaescu
("Renasterea Banateana" din 02.06.1992; "Nu" din 10.06.1992; "Expres" din 07.07.1992;
radio Timisoara). Cu scopul justificarii reprimarii revolutiei, raportul senatorului
Nicolaescu exagereaza pagubele materiale produse in timpul revolutiei din Timisoara
(5 miliarde lei, e scris in raport), sugereaza punerea la cale din afara Timisorii
a evenimentelor (peste 100 de arestati dintre revolutionarii din Timisoara ar fi venit
din Tirgu Mures) si nascoceste militari ucisi in noaptea de 21/22 decembrie (respectivii
fiind omoriti in 22 decembrie, dupa inceperea luptei cu "teroristii").
Filip Teodorescu:
Filip Teodorescu: "Iulian Vlad,
fostul sef al Securitatii ii propusese Generalului Milea,
in seara de 21 stia ce i se pregateste, sa-l aresteze pe Ceausescu impreuna cu intregul CPEx,
propunere pe care mai-marele armatei a refuzat-o, motivand ca… i-e frica!
In aceeasi emisiune, Filip Teodorescu a dezvaluit ca lui Ceausescu i se sugerase,
prin intermediul unor delegatii straine prezente la Congresul XIV,
ca trebuie sa se retraga, pentru ca si Estul,
si Vestul ii cer acelasi lucru. Fireste, a refuzat, dar sfarsitul sau era deja fixat si,
dupa cum a marturisit fostul sef al contraspionajului, mesajul primit in tara de un fost demnitar comunist,
care se afla in slujba unui serviciu strain,
a fost clar: ”De Craciun sa pleci din Bucuresti!” Deci, Ceausescu stia ce urmeaza"
Victor Atanasie Stănculescu
Victor Atanasie Stănculescu: "Rechizitoriul îl consider o
făcătură la fel de mare ca şi procesul Ceauşeştilor"
Radu Portocală
Radu Portocală:"Autopsia unei lovituri de stat".
AUTOPSIE DU COUP DÉTAT ROUMAN. Imi amintesc de volumul dvs jurnalistic
"Autopsia unei lovituri de stat". Ce credeti, personajele
care au participat la lovitura de stat, dintre care unele sunt inca active,
incep sa-si piarda puterea, ele sau mecanismul din spatele lor?Sigur ca puterea
poate fi masurata cantitativ. Parerea mea este ca aceste personaje au tot atata putere,
dar de alta natura si asta rezulta din faptul ca pana acum nu s-au scos dosare,
nu s-a spus adevarul, sunt multe lucruri care au ramas ascunse, iar cineva
care poate ascunde este cineva care are putere
Pavel Coruţ
Pavel Coruţ este originar
din satul Glăvăneştii Vechi, comuna Andrieşeni, judeţul Iaşi.
Înainte de evenimentele din decembrie '89, era
şeful Contraspionajului din Direcţia de Spionaj Militar.
Apoi, a creat controverse, pentru că, aşa cum susţine,
a îndrăznit să spună ceea ce acum este recunoscut oficial: că
"revoluţia" a fost lovitură de stat.
A devenit cunoscut după ce a redat, în volume precum Quinta spartă,
Fulgerul albastru, Floarea de argint, Balada lupului alb, opiniile
sale "pe bază de probe", în perioada '92-'94. După etapa "dezvăluirilor",
a urmat cea a preocupării pentru arta succesului: "Eu n-am fost îngrădit
niciodată. Eu am fost crescut de mic în cultul luptătorilor, dar fără
căpăstru pe creier". Propriile "manuale de arta succesului" i-au fost călăuză:
"Am pierdut două soţii. Am trecut prin nişte şocuri groaznice în viaţă
însă datorită autosugestiei am scăpat. În 1986, doctorii mi-au dat şase
luni de viaţă. Atunci eram ofiţer de relaţii externe al Armatei Române,
am fost la mai multe recepţii la nişte ambasade străine şi undeva, mi s-a
pus ceva într-o băutură. Nimeni nu găsea leacul: creierul sănătos, plămînii
sănătoşi, inima sănătoasă şi eu cădeam din picioare! După doi ani s-a descoperit
că se produsese o disfuncţie a paratiroidelor. Cu autosugestia m-am făcut bine!".
Liviu Vălenaş
Liviu Vălenaş Să trecem şi la un subiect
mai apropiat de politică: industria aeronautică
modernă românească. Ceauşescu, împins şi de megalomanie, dar şi de o apreciere
cât de cât realistă a situaţiei interne şi internaţionale, a dezvoltat foarte
mult această industrie, complet pusă pe butuci de ruşi în România, începând
cu 1944. S-au construit, atât sub licenţă, cât şi în concepţie proprie,
avioane utilitare, avioane cu reacţie, de luptă şi de pasageri, elicoptere etc.
După aşa numita revoluţie (în realitate o lovitură
de stat de extracţie sovietică) din 22 decembrie 1989, atât guvernaţii (toţi) care
s-au succedat la putere, dar şi cercuri
internaţionale foarte influente, au dorit desfiinţarea
completă a industriei aeronautice româneşti. S-a repetat scenariul
din 1944-1946. De ce trebuia desfiinţată industria aeronautică românească?
Dvs. aţi fost şi ministru vreme de trei ani, poate aveţi informaţii mai
precise în acest sens...
- Dacă s-a trecut la o economie de piaţă, trebuie să faci faţă concurenţei,
iar dacă nu faci faţă, nu mai exişti! E simplu...
L.V.: - Nu este simplu deloc, pentru că România făcea faţă concurenţei,
desigur nu cu o absurditate gen Rombac, dar cu avionul IAR 99 de pildă,
un avion reactiv pentru lupta la sol. La un preţ foarte convenabil putea
fi exportat fără prea mari probleme în ţările din lumea a treia...
Bun, sunt de acord că pe piaţa mondială a armamentului nu există prieteni,
aliaţi, există numai interese. Iar interesul era să dispară încă un concurent,
fie el cât de mic, numit România...
A.H.: - Nu numai pe pieţele de armament, pe toate pieţele funcţionează ce aţi
descris foarte bine dvs. Piaţa nu cunoaşte prieteni. Piaţa nu are o deontologie cu
dimensiuni de ordin moral. Trăim acum într-o lume unde singura valoare este eficacitatea.
Din fericire mai există şi Don Quijote de care omenirea are atâta nevoie.
Aurel Perva
Aurel Perva si Carol Roman ,
ziaristi la "Tineretul Liber", in cartea "Misterele revolutiei romane" (Casa de editare
"Rascruci de milenii" SRL, pag. 15-18) prezinta problema celor 40 de cadavre intr-un
mod pretins obiectiv, punind fata in fata varianta "Romania Mare" (agenti maghiari)
si varianta "Zig-Zag" (ofiteri D.I.A.). Un singur lucru nu le trece prin minte
domnilor Aurel Perva si Carol Roman: atit "Romania Mare" a lui Corneliu Vadim Tudor,
cit si "Zig-Zag"-ul lui Ion Cristoiu, mint cu egala nerusinare.
Ion Cristoiu
In the first, I discuss the case of Gheorghe Ionescu Olbojan,
a former Securitate officer who, prior to his public acknowledgement
of this fact, disseminated disinformation designed to inflate the army's
culpability for the December 1989 bloodshed in the interests of reducing the
culpability assigned to the Securitate. In the second part, I explore the early
history of the "tourist" myth, a scenario fabricated by the Securitate whose travels
including into the work of respected Western scholars -- have been truly stunning.
In the final part, I examine the hallucinatory revelations of former
Militia officer Petre Olaru, whose claims in 1999 became the centerpiece
of revisionist theories exonerating the former Securitate. This last example
is evidence that this is far from a simply "historical" topic, but instead continues to this day.
Silviu Brucan
in "Adevarul" din 16 ianuarie 1990 ofera insa o
explicatie opiniei publice: teroristii au fost oamenii lui Iulian Vlad.
|
