Răspunsuri la comentarii

Fiindcă am fost o perioadă plecat în concediu, unele din comentariile de pe blog au rămas fără răspuns din partea mea. Adopt şi eu metoda lui Iliescu, de a da răspunsuri într-un subiect separat.

Mariana Ştefănescu – Dezamăgirea dv. faţă de Ion Iliescu ar trebui s-o comunicaţi chiar lui Ion Iliescu, pe blogul acestuia. La articolul despre Cutean găsiţi linc către blogul lui Ion Iliescu.

Krudus – Am mai spus: faci parte din larga tagmă a feseniştilor indignaţi de urmările faptelor săvîrşite de guvernanţii fesenişti. Zici că nu sînt revoluţionar autentic. Îţi mai dau un motiv de indignare faţă de faptele lui Ion Iliescu: una din faptele dînsului a fost de a mă recunoaşte ca revoluţionar, prin decret prezidenţial.

Valentin – Cartea “Falsificatorii istoriei” e de mult epuizată, nu pot să i-o trimit lui Krudus nici cu coperţi, nici fără. Dar nici dacă aş avea-o nu i-aş trimite, brînza bună nu se pune în burduf de cîine.

Lector – Propuneţi o serie de teme interesante, dar blogul nu este un format prielnic pentru asemenea discuţii. Pe un blog, în mod normal, se comentează strict articolele propuse de proprietarul blogului, deci numai acesta stabileşte temele de discuţie. Eu am tolerat abateri de la această regulă, dar nu cred că putem dezvolta în acest format nişte discuţii care să poată fi urmărite eficient de cei interesaţi. Formatul normal pentru discuţiile propuse de dv. este cel de forum. Cred că v-am mai semnalat forumul revoluţiei ca loc unde putem avea aceste discuţii. Acel forum nu-mi aparţine, dar sînt un participant activ acolo. Pe forum, aveţi avantajul că puteţi începe propriile dv. teme de discuţie, iar temele reapar în prim plan ori de cîte ori cineva dă un răspuns. Trebuie doar să vă înregistraţi acolo.

Aveţi totodată nişte idei pe care nu le împărtăşesc legate de preşedinte care ar reprezenta întotdeauna voinţa poporului, deci a cărui ordine n-ar putea fi nelegale. Preşedintele Ceauşescu nu reprezenta voinţa poporului fiindcă n-a fost ales prin alegeri libere, dar nici actualul preşedinte Băsescu cred că n-are dreptul să dea orice ordine ar vrea el, trebuie să se supună şi el legii. De pildă dacă Băsescu ar spune unui ofiţer din SPP “împuşcă-l pe Mircea Geoană” şi acesta ar executa ordinul, nu cred că ofiţerul respectiv ar putea invoca ordinul ca să scape de puşcărie. Băsescu însuşi ar beneficia de imunitatea oferită de funcţie, dar la expirarea mandatului tot ar trebui să dea socoteală în faţa justiţiei în această ipotetică situaţie, chiar dacă asta ar fi după 5 ani. Chiar şi în lucrări juridice publicate pe vremea comunismului se spunea că ordinele, pentru a fi executate, trebuie să fie legale. “Un ordin vădit ilegal nu este propriu-zis un ordin, iar neexecutarea sa nu reprezintă o insubordonare; din contră, executarea ordinului vădit ilegal atrage răspunderea subordonatului, alături de şeful care a emis un asemenea ordin” e scris în “Explicaţii teoretice ale Codului Penal român” de Vintilă Dongoroz şi colaboratorii, vol. IV, Editura Academiei Republicii So******te România, 1972.

Lector şi Iulian Nastasache – Este greşită afirmaţia dv. că CFSN a instituit Tribunalul Militar Extraordinar care l-a executat pe Ceauşescu. Prima şedinţă a CFSN a avut loc în 27 decembrie 1989, după ce Ceauşescu fusese deja executat. O spune chiar Ion Iliescu, în cartea “Momente de istorie”, Editura Enciclopedică, Bucureşti 1995, pag. 35-42. Tot atunci s-a adoptat şi Decretul-Lege de constituire al CFSN. În 24 decembrie 1989, constituirea Tribunalului Extraordinar a fost făcută de un grup restrîns din care făceau parte Ion Iliescu, Victor Atanasie Stănculescu, Gelu Voican, poate şi alţii. La acea vreme Ion Iliescu nu avea calitatea legală de preşedinte al CFSN, era doar ultimul pe lista anunţată la TVR. Prin executarea lui Ceauşescu, grupul restrîns în frunte cu Ion Iliescu a pus CFSN în faţa faptului împlinit. A existat cel puţin un membru al CFSN – Doina Cornea – care şi-a manifestat nedumerirea faţă de această situaţie. Putem spune că prin executarea lui Ceauşescu, Ion Iliescu a săvîrşit infracţiunea de subminare a puterii de stat, adică a subminat Consiliul Frontului Salvării Naţionale, luînd hotărîri majore în numele acestuia fără acceptul membrilor acestuia (decît o mică parte) şi arogîndu-şi calitatea de preşedinte al CFSN înainte de ţinerea unei şedinţe care să-l aleagă în această funcţie. Procurorul Voinea n-a explorat această pistă juridică fiindcă era el însuşi implicat în procesul Ceauşescu.

Mihai – Am remarcat că în luna decembrie mereu se întîmplă cîte ceva care să abată atenţia populaţiei de la aniversarea revoluţiei. Dacă n-a fost turul doi al alegerilor prezidenţiale şi numirea noului guvern, au fost alte scandaluri care au fost mai importante decît aniversarea revoluţiei. Îmi amintesc de pildă de schimbarea guvernului Radu Vasile, care tot la o aniversare a revoluţiei s-a întîmplat. Posibilitatea asociaţiilor de revoluţionari de a determina guvernul să schimbe calendarul electoral cred că e limitată. Cît de puţin contează azi asociaţiile de revoluţionari deduc din următorul lucru: comunicatul asociaţiilor de revoluţionari din Timişoara care se opun prorogării Legii 341/2004, l-am dat eu pe blog şi l-a dat şi saitul Comisiei Parlamentare a Revoluţionarilor, dar nu l-am mai văzut preluat niciunde în presă, nici măcar în presa timişoreană. Poate n-am căutat destul, chiar sînt curios cine a mai dat comunicatul ăla. Dacă asociaţiile de revoluţionari au greutăţi să-şi facă publicat un comunicat într-un ziar, cum să-ţi închipui că pot determina guvernul să schimbe data alegerilor?

Fiind o problema de interes public, va rog sa-mi ingaduiti sa incerc sa aduc lumina in chestiunea ridicata de dvs. Infractiunea de subminare a puterii de stat face obiectul art. 162 al Codului penal. In raport cu pedepsele prevazute de text, termenul de prescriptie este de 15 ani. In cazul in care nu s-a produs pana la implinirea termenului de 15 ani – asadar pana in decembrie 2004 – invinuirea sau inculparea dlui Ion Iliescu pentru o asemenea infractiune, presupusa a fi fost savarsita in 1989, nu pot fi aplicabile dispozitiile ar. 123 privind intreruperea cursului prescriptiei, astfel ca intr-o asemenea situatie dl. Ion Iliescu nu mai poate fi dat azi in judecata in aceasta directie. De altfel, in 2003, art. 1 al Constitutiei a suferit o modificare care face ca aplicarea dispozitiilor art. 162 Cod penal sa fie neconstitutionala in ceea ce priveste faptele din decembrie 1989 constand in inlaturarea lui Nicolae Ceausescu etc. Teoretic, dl. Ion Iliescu poate fi invinuit, respectiv, inculpat, respectiv condamnat astazi pentru savarsirea unei alte infractiuni prevazute de Codul penal, care este imprescriptibila, anume una din infractiunile prevazute de Titlul XI al Codului penal. Dar si in acest caz lucrurile sunt complicate, caci, chiar si in lipsa Constitutiei, functia detinuta de dl. Ion Iliescu incepand din 22 decembrie 1989 trebuie asimilata cu cea de Presedinte al Romaniei, care ii acorda imunitate. Singurul organ care poate ridica aceasta imunitate este Parlamentul, care il poate acuza de inalta tradare. Aceasta este singura situatie in care dl. Ion Iliescu poate fi judecat si, respectiv, condamnat.

 Al dvs., Lector

 mariusmioc Says: iulie 7, 2009 at 7:11 am

@Lector, aveţi nişte concepţii care erau valabile în Evul Mediu. În timpul lui Ştefan cel Mare rolul şefului statului era cel indicat de dv., dar lucrurile au evoluat de atunci. Revin la exemplul ipotetic în care legitimul preşedinte Băsescu porunceşte împuşcarea lui Mircea Geoană. Îmi păstrez părerea că ofiţerul care ar executa un asemenea ordin ar trebui să dea socoteală în faţa justiţiei, iar porunca prezidenţială nu l-ar scuti de răspundere. Băsescu însuşi, ar beneficia într-adevăr de imunitate, dar numai pe durata mandatului. Dacă parlamentul ar refuza să-l suspende sau poporul să-l demită la referendum, la expirarea mandatului, chiar dacă asta ar fi peste 5 ani, tot ar fi răspunzător. În decembrie 1989, una din revendicările explicite ale manifestanţilor timişoreni (vezi punctul III alineatul unu din manifestul “A căzut tirania!” prezentat deja pe acest blog) a fost tragerea la răspundere a celor care au dat ordin să se tragă în popor. Conform acestui punct, care exprimă voinţa poporului care, în vreme de revoluţie, are dreptul chiar să exceadă legilor existente, trebuie traşi la răspundere cei vinovaţi de omorurile din 1989. Fiindcă din 2003 Constituţia consacră idealurile revoluţiei ca norme constituţionale, mă întreb dacă prescripţia în aceste cazuri nu este anticonstituţională.

Lector Says: iulie 7, 2009 at 8:10 am

Domnule Marius Mioc, Sa presupunem ca, militar fiind, Presedintele Romaniei va cere sa trageti intr-un om despre care vi se spune ca este inamic. Ce faceti – refuzati ordinul? Ori: “Stati, sa vad, domnule Presedinte, sa cercetez EU daca am in fata un inamic, sa vad EU daca este legal! Mai vedem!”? Repet: se confunda executarea legii civile cu impunerea executarii ei. Daca la o lege civila pot face o obiectie de nelegalitate, la ordinul de impunere, nu! Dar replica dvs. ma sileste sa fac, aici o expunere asupra puterii – definitie, exercitare s.a. Voi reveni. Al dvs., Lector

mariusmioc Says: iulie 7, 2009 at 8:54 am

@Lector, cred că trebuie făcută diferenţa între stare de război şi stare de pace. În decembrie 1989, Ceauşescu a decretat stare de urgenţă (sau necesitate, nu mai ştiu exact) doar în 20 decembrie, şi numai pentru judeţul Timiş. Decretul n-a fost publicat în Buletinul Oficial. Omorurile din Timişoara se pterecuseră în perioada 17-19 decembrie, înainte ca vreo stare excepţională să fi fost decretată. Decretul de instituire a stării de urgenţă nu poate nici să scuze omorurile din Bucureşti sau alte oraşe, fiindcă era limitat la judeţul Timiş. Abia în 22 decembrie a vrut Ceauşescu să extindă decretul la întreaga ţară. Tactica lui Ceauşescu a fost să pretindă că nimic deosebit nu s-a întîmplat, de aia nu şi-a anulat vizita programată în Iran şi n-a dat nici un decret înainte de 20 decembrie.

Lector Says: iulie 7, 2009 at 3:29 pm

Domnule Marius Mioc,

Evident ca trebuie facuta diferenta intre “starea de razboi” si, respectiv, “starea de pace”, asa cum, repet, trebuie facuta distinctia dintre executarea legii si, respectiv, impunerea executarii ei. Numai in anumite situatii este admisa contestatia la ordinul de impunere a executarii legii si numai anumiti subiecti au dreptul s-o faca. In conditiile unui atac prin surprindere, asa cum insemna “Radu cel Frumos”, este mai mult decat discutabil daca pot fi indeplinite formalitatile privitoare la instituirea Starii de necesitate – pana cand decretul este redactat, semnat, contrasemnat, semnat, publicat s.a. ne putem trezi cu tara ocupata in intregime, inclusiv cu Buletinul/Monitorul Oficial, care n-are ce decret sa mai publice. Tocmai de aceea Nicolae Ceausescu s-a referit in sedinta CPEx din 17 decembrie 1989 la aplicarea Starii de necesitate, chiar daca aceasta n-a fost instituita potrivit procedurilor. Era, desigur, o incalcare a dispozitiilor constitutionale, dar din motive legitime, incalcare in legatura cu care, potrivit acelorasi dispozitii, Presedintele Romaniei avea sa raspunda, la o adica, doar in fata Marii Adunari Nationale, dupa cum prevedea Constitutia din 1965. Indicativul “Radu cel Frumos” a fost dat pentru judetul Timis in 17 decembrie 1989 astfel: ora 14,25 pentru toate unitatile militare din judetul Timis, iar pentru toate comandamentele Armatei, asadar pentru restul Tarii, la 18,30. In cursul sedintei CPEx, tinuta intre orele 16.00-17.00, Nicolae Ceausescu afirma “La toate judetele se va declara stare de alarma. Unitatile militare, ale Ministerului de Interne, ale Securitatii sunt in stare de alarma (…) Toti trebuie sa stie ca suntem in stare de razboi”.

Detin informatia ca dl. Iulian Vlad nu l-a informat pe Nicolae Ceausescu despre mortii din Timisoara din 17 decembrie 1989. Poate timpul o va confirma sau infirma. Plecarea in Iran era dictata de ratiuni economice cu totul exceptionale: se planuise semnarea unui contract de livrare de armament de peste un miliard de dolari, adica mai mult decat incasarile pe un an intreg ale Romaniei din comertul cu arme! Cine tratase un astfel de contract?! Ati ghicit! Dl. Victor Atanasie Stanculescu! Dar, de fapt, Nicolae Ceausescu fusese abil si sistematic manipulat, chiar dezinformat, in legatura cu o serie intreaga de lucruri, nu numai in legatura cu acest contract himeric. Nu urmaresc insa sa se inteleaga de aici ca il disculp pe Nicolae Ceausescu in legatura cu o serie de actiuni si inactiuni ale sale.

Al dvs., Lector

Lector Says: iulie 7, 2009 at 5:34 pm

Domnule Marius Mioc,

Sunt intrutotul de acord cu dvs. ca am fost manipulati prin repetitie. Dar sa nu ne automanipulam! Nicolae Ceausescu a fost supus in cursul anului 1989 unei sistematice intoxicari informationale. In cartea sa de memorialistica, viceamiralul in rezerva Stefan Dinu relateaza ca prin octombrie 1989 a venit, pe filiera iugoslava, informatia ca Nicolae Ceausescu urma sa fie inlaturat din fruntea partidului si statului printr-o operatiune de incitare la revolta populara desfasurata de o armata “invizibila” de origine straina. O asemenea informatie apare si in nota din 18 decembrie 1989, pe care, cred, am reprodus-o pe blog. Atacarea, a doua oara, a Comitetului Judetean de Partid, in dimineata zilei de 17 decembrie, atacarea militarilor cantand, poate si alte intamplari – de pilda, atacarea tancurilor – pot fi elemente care, prezentate intr-un anumit mod, sa conduca spre lansarea imediata a lui “Radu cel Frumos”, fara indeplinirea formalitatilor de care vorbim. Dar sa folosesc argumentul dvs.: daca regimul Ceausescu pretindea – ori credea – ca 99% din populatie il iubeste, atunci, prin excludere, tulburarile din 16 si, respectiv, din dimineata zilei de 17 decembrie 1989 nu puteau fi produse decat de aceasta armata “invizibila” de invazie, deci instituirea imediata a Starii de necesitate era pe deplin justificata. Noi picam prea usor in capcana resentimentelor. Cum Nicolae Ceausescu a fost, neindoielnic, un satrap, refuzam sa admitem ca a fost manipulat. Poate ca Nicolae Ceausescu stia ca impotriva lui exista o miscare – si, cu siguranta, stia, de pilda, despre Scrisoarea celor 6, despre existenta altor grupuri s.a. Dar poate ca nu stia despre starea de spirit a massei – de unde sa stie, cand prin vizitele sale, nu-i asa, de lucru era intampinat cu pupaturi, paine si sare, ode etc. ? Stim noi ce il informa dl. Iulian Vlad, stim noi ce il informau cadristii de tot felul? Chiar si in seara zilei de 20 decembrie, cand a vorbit la televizor, este posibil sa nu fi cunoscut multe din datele evenimentelor. De altfel, dl. Iulian Vlad declara la unul din procesele sale ca nu a vorbit cu Nicolae Ceausescu cat timp acesta a fost plecat in Iran – asadar zilele de 18, 19, 20 (dimineata) decembrie. Din nefericire, dispunem azi de prea putine informatii de detaliu privind intalnirile din acele zile ale lui Nicolae Ceausescu cu diversii exponenti ai puterii si mai nimic din continutul convorbirilor. Doar dl. Armand Gosu a publicat, in revista “22″, agenda intalnirilor din C.C. al P.C.R. ale lui Nicolae Ceausescu, din dupa-amiaza zile de 20 decembrie 1989, pe ore – ma intreb aici, desigur, retoric, de ce n-a publicat si agenda din 21, din 16, din 17 decembrie? Nu-i nimic spectaculos in faptul ca ziarele de atunci n-au publicat nimic despre evenimente – nici macar membrii CPEx nu pareau a sti ce se intamplase in 16 decembrie si in dimineata zilei de 17 la Timisoara. Constatarile dvs. de ordin geopolitic sunt corecte, cu precizarea ca la noi n-ar fi fost posibile schimbari prin mecanismele puse in miscare in tarile enumerate de dvs.

Al dvs., Lector

Lector Says: iulie 8, 2009 at 8:10 pm

Domnule Marius Mioc,

Nici o revolutie nu reuseste fara voie de la Politie ori daca n-are sustinerea unei forte inarmate. Massa explodeaza, matura totul in cale, apoi, daca nu se gaseste un organizator caruia sa i se supuna – ori care s-o disciplineze, s-o tina in frau – esueaza in dezordine usor de gestionat, de stapanit, de orice forta inarmata. Evenimentele de la Timisoara au debutat cel putin cu voia Securitatii. Daca Securitatea, recte dl. Iulian Vlad se opuneau, putea sa iasa in strada si mama muncitorimii – nu s-ar fi realizat nimic. E drept, muncitorii n-au cerut voie sa iasa – li s-a dat voie, li s-a permis sa iasa. In RDG, Bulgaria, Cehoslovacia, rasturnarile s-au produs tot cu voie de la Politie – adica de la Securitatile autohtone -, atat ca in partidele comuniste de acolo existau probabil oameni de alta factura decat un Bobu, o Suzana Gadea, un Postelnicu. Acolo s-au intamplat lovituri de partid, ceea ce la noi nu a fost posibil. Mortii erau necesari pentru nasterea sentimentului de revolta in sufletul fiecarui roman in masura sa scoata muncitorii in strada. In dimineata zilei de 19 decembrie 1989 nu se prea stia in Timisoara de morti si de aceea nu s-a iesit instrada in acea zi – lipsurile de la serviciu erau, in medie, de 3-5 oameni pe intreprindere/institutie, luand in calcul si mortii, si pe cei arestati, adica in jur de 900 de oameni. Deci, destul de putin pentru a produce o emotie puternica, o ingrijorare de natura sa scoata lumea in strada. Vestea despre morti, despre arestati s-a raspandit in cursul zilei. Poate stiti ca oamenilor li se aratau de catre diferite persoane prin intreprinderi, pe strazi, gloante, spunandu-li-sa ca s-a tras cu ele, dar in unele cazuri – si exista relatari in acest sens – gloantele erau neexplodate. Detin o astfel de marturie mai presus de orice indoiala – sotia mea a fost oprita in dimineata zilei de 22 decembrie 1989 de o asemenea persoana, in fata Facultatii de Geologie-Geografie din Bucuresti, care i-a aratat gloante, ii spunea persoana, trase noaptea in zona. Asadar, de ce credeti dvs. ca muncitorii n-au iesit in ziua de 19 decembrie pe strazile Timisoarei? Simplu – nu se nascuse sentimentul generalizat de revolta provocat de moartea nedreapta a unor oameni. Asa ca, domnule Marius Mioc, s-a lucrat stiintific, de catre oameni care aveau cunostinte solide cu privire la psihologia massei. Sursele mele sunt constituite, in proportie majoritara, din lucrarile aparute privitoare la evenimente. Cat priveste afirmatiile dlui Iulian Vlad, pe care le citez, acestea se gasesc in cartea dnei Angela Bacescu ” Romania 1989/ Din nou in calea navalirilor barbare”, in cartile dlui Alex Mihi Stoenescu, in diversele lucrari de memorialistica. In cartea dnei Angela Bacescu este reprodus (p. 39-48) ultimul cuvant al dlui iulian Vlad la al treilea proces al sau de dupa 1989. Dl Alex Mihai Stoenescu da de inteles in cartile sale ca a stat de vorba cu dl. Iulian Vlad – si am o confirmare directa in acest sens – si relateaza o serie de amanunte la prima vedere lipsite de consistenta, dar alfel extrem de utile daca ne dam jos ochelarii de cal, prin care, precum se stie, nu vedem nimic alceva decat cuvantul “revolutie”. Securitatea n-a participat la represiune, ci a supravegheat – poate a si initiat – procesul de nastere a revoltei generalizate. Dl Iulian Vlad s-a ferit ca dracu’ de tamaie ca Securitatea sa traga – de ce sa traga, daca o putea face altcineva?! Stia, ceea ce noi, de pilda, nu stiam, ce se intamplase cu cadrele de Securitate ungare in 1956, care trasesera – majoritatea lor au fost macelariti si atarnati sfartecati de pomi ca niste porci. Tocmai de aceea a dat in mod repetat ordin ca toate cadrele sa nu iasa pe strada inarmate, sa nu se traga. Tot atat de adevarat este ca dupa teleconferinta din 17 decembrie, ofiterii de Securitate au fost inarmati, dar numai pentru apararea sediilor. Cele 8 arme de care vorbiti pe care tevile carora s-a gasit funingine sunt cazuri care pot fi analizate in parte, dar nu in folosirea lor sta cheia evenimentelor. In cladirea Inspectoratului M.I. Timis nu s-au gasit gloante fiindca aceasta nu a fost atacata – dar nu vi se pare curios de ce aceasta cladire n-a fost atacata, pe cand cladirile unitatilor militare, da? Din cei cca 15 “studenti” care au rupt massa prezeta in 16 decembrie 1989 in fata casei parohiale din str. Timotei Cipariu nr. 1, doar unuia i se cunoaste identitatea – Iosif Straub. Ce sunt ceilalti decat “invizibili”? Sa fim seriosi – daca dl Niculae Mavru primea ordin, afla daca cei 14 ramasi erau sau nu studenti din caminul nr. 7 sau din alta parte, dat fiind ca tot ce s-a intamplat in fata casei parohiale s-a filmat, s-a folografiat! Ar fi aflat si ce mancasera cu 10 zile inainte, dar n-a primit ordin. Ce sunt tinerii care au incitat, care au spart geamurile cu batele, care au atacat militarii, unitatile militare, tancurile decat “invizibili”? Le stim noi identitatea? Nu! Cum au aparut, asa au disparut! Din – si in – neant … Rolul lor de a provoca evenimentele a fost “acoperit” de Securitate, ale carei cadre au primit doar ordinul sa se uite sa nu fie prin zona vreun cetatean strain. In rest, “Lasa-i sa strige Jos Ceausescu!”, dupa cum ne povesteste dl. Niculae Mavru ca-i tot spunea prin statie col. Traian Sima. Eu nu neg curajul, determinarea unor oameni care au strigat in strada “Jos Ceausescu!”, pentru care am toata admiratia si respectul, ci vreau cu respect sa va atrag atentia ca lucrurile nu sunt chiar asa de simple – Hai la revolutie, par-par, si gata cu Ceausescu! Lucrurile sunt infinit mai complicate si numai o constructie logica a posibilitatii de inlaturare a lui Nicolae Ceausescu ne poate oferi tot tabloul evenimentelor.

Al dvs., Lector

Lector Says: iulie 9, 2009 at 3:43 am

Domnule Marius Mioc,

Dl Iulian Vlad n-avea cum sa mizeze pe ramanerea lui Nicolae Ceausescu in fruntea partidului si statului decat daca era nebun. Iar daca era nebun, nu ramaneau pe strazi doar cateva zeci de morti, in medie cate 4-6 in fiecare punct de conflict din Timisoara. Un numar de 4-5 victime este produs de un singur incarcator de pistol. Credeti ca l-ar fi oprit ceva pe dl. Iulian Vlad sa traga, la o adica, prin intermediul subordonatilor, mai multe? Ce? ONU? Iosif Straub? Marius Mioc? Lorin Fortuna?Daca fiecare membru al trupelor de militie-securitate din Timisoara ar fi produs numai o victima, rezultau o mie de victime. Sentintele date in procesele generate de evenimente sunt in marea lor majoritate niste cacealmale juridice. Si, ca sa dau un exemplu, in procesul Chitac – Stanculescu s-au acordat despagubiri unor persoane numai pentru simplul fapt ca au prezentat in instanta un certificat medico-legal si, respectiv, un certificat de luptator. Sunt aceste probe elemente suficiente ca cei doi se fac vinovati de ranirea respectivilor? Desigur, glontul a ****it dintr-o arma, dar din dosar in marea majoritate a cazurilor nu rezulta din ce arma, cine a tinut arma in mana s.a.m.d. Daca vreunul si-a tras singur un glonte in picior? Daca vreun agent strain a tras? Eu insumi am depistat un nume, al unui ranit din 16 decembrie, caruia i s-au acordat despagubiri, ranire care n-are nici o legatura cu cei doi, care, dupa cum stim, au ajuns in Timisoara pe 17 decembrie 1989, pe la ora 16.30. Aceasta justitie en-gross s-a aplicat in mai toate procesele – daca exista o victima, musai ca trebuie sa existe un faptuitor, nu conteaza care, important este sa pedepsim fapta! Asta-i o aberatie a Codului penal comunist – sa pedepsesti fapta… In conceptia justitiei comuniste – si ce altceva decat justitie comunista s-a facut in procesul celor doi Ceausescu?! -, copilul trebuie sa aiba musai un tata, nu conteaza daca persoana pe care procurorul a pus ochii este sau nu tatal biologic; asa s-a intamplat si cu procesele despre care vorbim. Cand dl. Iulian Vlad a spus instantei, intr-unul din procesele sale, ca stie cine sunt “teroristii” si ca poate face un raport, instanta a suspendat sedinta. La reluare, a doua zi, nu s-a mai pomenit nimic despre “teroristi”. Procurorii si judecatorii, prin actele lor, n-au facut altceva decat sa apere o putere – puterea neocomunista -, un grup – grupul Ion Iliescu. Atotputernicia Securitatii? Pai, daca n-ar fi fost atotputernica, sistemul comunist n-ar fi rezistat in Romania 45 de ani, iar in U.R.S.S., peste 70. Sistemul s-ar fi dus de-a dura la prima iesire pe strada a catorva sute de protestatari. Dar de ce n-au iesit atatia ani?! Pai, tocmai de aceea – ca a fost Securitatea atotputernica. Securitatea romana, sub comanda Partidului Muncitoresc Roman, devenit apoi Partidul Comunist Roman, a facut sute de mii de victime. In U.R.S.S., Securitatea lui Stalin a facut, daca nu ma inseala memoria, 20 de milioane de victime. Nici eu n-am crezut, in 1990, in atotputernicia lui Ion Iliescu si de aceea mergeam in Piata Universitatii. I s-a intamplat ceva pana azi ceva? Nimic! Eu am sansa sa cunosc, in dimensiunile sale fundamentale, arhitectura statului. Nimic nu se poate realiza fara voie de la Politie – adica de la serviciul intern de securitate. Nimic! Securitatea care te asculta, care te urmareste, care te fiseaza, care te manipuleaza, care te urca sau te coboara ori iti pune talpa. Dvs. credeti ca dna Mona Musca, de pilda, a fost “data-n gat” fara voie de la Politie? Ori dl. Sorin Rosca-Stanescu? Astazi exista in structurile statului, dupa spusele Presedintelui Romaniei in exercitiu, cca. 80.000 de oameni care au avut legaturi, intr-un fel sau altul, cu Securitatea, care n-au fost varsati CNSAS-ului. Pai, domnule Marius Mioc, tocmai acesti 80.000 controleaza statul. Securitatea, prin specificul sau, si-a asigurat viitorul si dupa moarte … Decizia de inlaturare a lui Nicolae Ceausescu – mai precis de acceptare a inlaturarii lui – a fost luata de dl. Iulian Vlad fiindca nu se putea opune cu nici un argument, inclusiv de ordin militar, hotararii lui Mihail Gorbaciov. Iar decizia lui Mihail Gorbaciov a fost dictata de ratiunea supravietuirii sistemului comunist. Prin 1985 se ajunsese la o asemenea situatie incat sistemul comunist nu avea alta scapare decat sa incerce o uriasa manipulare careia i-a cazut, pana la urma, victima. Dvs. vorbiti de modelul est-german. Departe de mine intentia de a va lua peste picior, dar sunteti haios! Noi habar n-aveam ce se intampla pe la noi – nu stiam, cel putin eu, ca pe seful Securitatii il chema Iulian Vlad – , iar dvs. vorbiti despre est-germani! In spatele caderii sistemului comunist european, si inainte de 1989, dar, mai ales, dupa, au stat armate – Armate! – de agenti secreti, militari, bancheri, traficanti de arme, chiar de carne vie, au fost implicate state – STATE! -, concerne multinationale, institutii internationale, tocand miliarde si miliarde de dolari, implicand tehnologii de ultima ora – de pilda, muream prost daca nu se intampla ce s-a intamplat si nu aflam ca exista gloante “vidia” -, milioane de ore de munca, zeci de mii de intalniri secrete etc. etc. Prin atacarea unitatilor militare nu s-a urmarit provocarea de pagube, ci provocarea militarilor sa traga, sa cada oameni pe strada, sa se produca revolta generalizata de ordin psihologic si sufletesc de care vorbeam. Totul a fost pus la punct in cele mai mici detalii, pe parcursul a 2-3 ani. Dlui Iulian Vlad i-a tras-o in barba insa dl. Victor Atanasie Stanculescu. Cam asa au stat lucrurile. Va dau aici un exemplu privind naivitatea noastra. Cand am aparut pe blogul dvs., numarul de vizitatori era cu ceva sub 500 de vizualizari zilnice. Urmarind evolutia numarului de vizualizari – ei bine, in ultimele 10 zile s-a depasit un prag psihologic, anume s-a sarit cu ceva peste 600. Nu vreau sa spun ca o astfel de crestere se datoreaza textelor mele – vreau sa spun ca exista oameni care, tacuti, citesc ceea ce scriu, care fiseaza, care muta textele mele in alte fisiere, pe alte bloguri, pe alte site-uri. Nu-i vad – sunt, deci, “invizibili” -, dar ei exista, dovada fiind tocmai indicatorul numeric din dreapta acestei pagini. Iar indicatorul spune foarte multe, daca nu ai in vedere doar cifra seaca, doar ca element statistic. Eroarea fundamentala in care se afla omul este ca daca nu stie ceva despre un anumit lucru, pentru el acel lucru nu exista.

Al dvs., Lector

Pagini

din