Marius Mioc - site

Procurorul Teodor Ungureanu - Diversiunea (4). Scenariul

Opiniile exprimate aparţin autorului. Intervenţiile mele sînt între paranteze drepte.

Dacă părerea mea are vreo importanţă, am să încerc să creionez o variantă de “scenariu”:

- momentul 22 decembrie găseşte conducerea Armatei dispersată pe teritoriu – gral. Guşe (comandant al operaţiunilor efective, în virtutea fucţiei de şef al M.St.Maj. şi prim-adjunct al ministrului apărării) aflat încă “în miezul problemei”, la Timişoara; gral. V.A. Stănculescu (la rândul său, adjunct al ministrului apărării naţionale ) aflat la sediul CC, în preajma dictatorului rămas fără ministru “de război” taman când avea mai mare nevoie.

- informat precis asupra stării reale a lucrurilor şi dotat cu “simţ de orientare”, gral. V. A. Stănculescu, pe baza prerogativelor ce le avea, pregăteşte şi realizează (în colaborare cu gral. I. Vlad) “salvarea” dictatorului şi punerea lui la păstrare.

- apoi se retrage la sediul M.Ap.N., unde avea la dispoziţie toate mijloacele necesare pentru conducerea Armatei; de aici avea să-şi folosească abilităţile reale şi să se ocupe în principal de problemele legate de verificarea, acceptarea şi acordarea girului Armatei unor noi lideri politici, dispuşi să acorde impunitate pentru cei implicaţi în represiune (oferind eventual, la schimb, perechea dictatorială).

- gral. Guşe, sosit mai târziu în Bucureşti, acceptă un rol aparent secundar (poate şi pentru faptul că era conştient de incapacitatea de a “negocia” aspecte politice) mergând la CC; aici, după ce a constatat personal ostilitatea populaţiei faţă de conducătorii represiunii, avea să fie în miezul evenimentelor care au dat tonul la cacialmaua “teroriştilor” - singura posibilitate de a deturna istoria şi de a transforma ceata de comandanţi ai represiunii în… “luptători-eroi pentru salvarea Revoluţiei”.

- cei doi generali orchestrează o amplă operaţiune diversionistă, ajutaţi de formatori de opinie mai mult ori mai puţin cunoscuţi, prin intermediul căreia “se scot basma curată”, dar mai realizează şi alte deziderate: acela de a ţine masele cât mai departe de locurile în care se făceau cărţile politice, precum şi pregătirea psihologică pentru acceptarea evoluţiile ulterioare (bazate pe lozinca “Armata e cu noi !”).

- pas cu pas, foştii “tovarăşi de arme” din Timişoara, care aveau suficiente cunoştinţe despre reala implicare în represalii, sunt îndepărtaţi fie fizic (vezi căderea inexplicabilă, sub focul propriilor forţe, a elicopterului care-i transporta la Bucureşti pe gralii. M.I. Nuţă şi Mihalea, deja declaraţi unici represori şi arestaţi), fie mai delicat, cum a fost cazul gral. I. Vlad; tot astfel, încă din seara de 22 decembrie conducerea armatei şi aceea politică provizorie vor declara că forţele M.I. desfăşoară acţiuni teroriste;

- apoi, bănui că abilitatea îl determină pe gral. V.A. Stănculescu să aducă în fruntea M.Ap.N. un om care părea dispus “să pape momeala” unei funcţii la care aspirau toţi generalii; aşa se face că gral. Militaru ajunge ministru, deşi se cunoştea faptul că era “vulnerabil”, dar nu participase la tentativele de înăbuşire a revoltei; represorii se retrag spre posturi mai potrivite, dar rămânând tot timpul în imediata apropiere a puterii politice şi militare, direct ori prin “ucenici”.

- gral. V. A. Stănculescu, convins fiind că moartea lui Ceauşescu va mulţumi populaţia supusă la represiune şi o va determina să “scape din vedere” conducerea M.Ap.N., colaborează cu noul grup de putere provizorie, format din persoane care au hotărât moartea dictatorului; procedează în mod direct la organizarea “procesului” de la Târgovişte şi la execuţia cuplului dictatorial, convins fiind că orice ulterioară răspundere pentru acest act pripit, chiar şi numai morală, avea să cadă în sarcina magistraţilor militari.

- tot din acest context a făcut parte şi transformarea în “erou” a gralului. V. Milea, premiză în lipsa căreia toţi cei care, din ordinul lui Ceauşescu, acţionaseră cu “elan şi devotament revoluţionar” faţă de “elementele degradate şi huliganii” din localităţile ce au cunoscut operaţiuni represive, ar fi ajuns la groapa istoriei alături de Milea, via tribunale militare. Pe parcursul a câtorva zile s-au depus eforturi mediatice disperate pentru “recuperarea” onoarei ministrului V. Milea. Moartea sa, acum atât de contestată, a fost transformată într-un gest de suprem eroism, deşi survenea după aproape o săptămână de activitate acerbă pentru “apărarea cuceririlor revoluţionare şi a comandantului suprem”, alături de ceilalţi factori de răspundere din ministerul ce îl conducea, din M.I. şi alte cadre de înaltă decizie din structurile de partid.

Cu toată condescendenţa pentru membrii familiei sale, în nici un fel răspunzători de faptele fostului ministru M.Ap.N., este greu pentru un om raţional şi pentru cei care-şi plîng adevăraţii martiri să admită terfelirea unuia dintre momentele cruciale al istoriei acestui popor şi a celor care au murit de “glonţul patriei, cel dulce ca mierea”… Din punctul meu de vedere, vinovăţia gral. V. Milea în faţa moralei, a legii şi a istoriei este de necontestat. Oricum ar fi plecat spre tărâmul umbrelor, avea să fie aşteptat de cei căzuţi sub gloanţe ****ite din arme, în urma ordinelor sale… Practic, “păpuşarii” au încercat să transforme o serie de circumstanţe privitoare la decesul gral. V. Milea într-o problemă de fond pentru revoluţia română.

Pentru ipoteza în care afirmaţiile mele nu par credibile, menţionez faptul ca în cursul cercetărilor întreprinse la Brăila am regăsit ordinele ministrului apărării naţionale într-o Dispoziţia de luptă (din perioada 16-18 decembrie 1989) transmisă de Divizia din Brăila către unităţile subordonate:

Procurorul militar Teodor Ungureanu a anchetat, in decembrie 1989, asa-zisii "teroristi" arestati in sediul Ministerului Apararii. Amintirile magistratului sunt o marturie pretioasa despre paradoxurile acelor zile si ne dezvaluie, cu certitudine, cine nu au fost teroristii.

Episodul "teroristii" si toate zvonurile care au circulat in jurul acestora a generat asa-zisa psihoza a terorismului, a actelor de diversiune, amplificata si de exagerarile populatiei. Nici macar un singur dosar instrumentat de Parchetul Militar nu a reusit sa demonstreze existenta "teroristilor" si implicarea lor in actiunile violente din decembrie 1989. Procurorul magistrat Teodoru Ungureanu povesteste cum a decurs, in acele zile, "episodul teroristii".

 Din dupa-amiaza de 22 decembrie nu mai parasisem serviciul decat spre a merge in sediul Procuraturii Generale, mai precis la Directia Procuraturilor Militare, unde, alaturi de ceilalti procurori militari asistam la un spectacol ce semana, intrucatva, cu imaginile transmise de TVR.

La Directie, ca in tot Parchetul General de altfel, se dezlantuise un "sindicalism" incipient, cu sedinte fulger in cursul carora spe******tii in "adeziuni" isi storceau creierii spre a fi in pas cu moda, dar sfarsite de cele mai multe ori cu schimburi de replici taioase intre procurorii mai tineri si conducatorii de pana atunci, de la nivelul DPM.

 La televiziune

Doar in noaptea de 23 decembrie, cand nici unul din soferii de serviciu de la PG nu erau dispusi "sa faca o cursa" pana la TVR, cu delegatia ce urma sa dea citire unei adeziuni (asa cum vasalii isi prezentau omagiile), am acceptat, poate din nebunie, sa merg cu propria masina - o Dacie rosie, culoare neagreata de catre "teroristi" care, din motive numai de ei stiute, preferau pentru plimbare autoturisme de culoare albaâ . Asa se face ca, dupa ora 22:00, am ****it spre Televiziune avand la volan pe soferul PMB - subofiter Eugen Alexa, un tip de toata isprava, care cunostea orasul ca pe propria ograda, avea curaj vecin cu nebunia, iar in ale volanului putea sa bage in cofa orice sofer de la Serviciul Circulatie (…mai putin pe Cladoveanu).

Am ocupat "locul mortului", avand la indemana legitimatia militara si aceea de serviciu, pentru trecerea prin filtrele intalnite pe traseu. Am luat-o pe cont propriu, sau mai precis am mers pe mana celui de la volan, care mai facuse, pe timp de zi, cateva curse. A condus pe o ruta ocolitoare, dar pe care mai functiona, din-doi-in-doi, iluminatul stradal. "Delegatii" de pe bancheta din spate nu prea intelegeau de ce mergeam prea incet, cu farurile si plafonierele aprinse, considerand ca "eram tinte sigure pentru teroristi". Soferul le-a raspuns ca "pana la Dumnezeu, ne rad sfintii".

 "Grup pestrit"

 Cred ca aveau sa inteleaga talcul acestor vorbe ceva mai tarziu, cand au vazut cu ochii lor modul in care actionau filtrele rutiere, formate din oameni cu mult mai stresati decat noi. Ni s-a permis accesul numai pana in Piata Dorobanti. Dupa ce filtrul de aici a comunicat la dispozitivul de paza al TVR sosirea noastra, s-a aprobat patrunderea in dispozitiv doar a celor trei procurori civili, noua ceranduni-se, in mod expres, sa parasim zona. Ne-am retras la baza fara incidente.

In dimineata urmatoare, am primit vizita-fulger a d-lui Mazilu. Pe specific revolutionar, eram adunati toti procurorii existenti, intr-o sala de studiu de la parterul PG. Am ramas chiar langa usile de acces, loc in care era ceva mai mult aer decat in sala ocupata de peste 100 de oameni.

Dupa o asteptare destul de indelungata, din strada a intrat pe usa folosita pana nu de mult numai de fostii procurori-generali si activisti de rang inalt, un grup pestrit format din parasutisti militari si cativa civili, care se agitau in jurul delegatului noii structuri de putere. Casti metalice, combinezoane de lupta, fete marcate de nesomn, glasuri ragusite, miros de praf de pusca…

Mazilu

 Impingand cu brutalitate pe cei din cale, au creat un culoar pana la o masa de prezidiu, prin spatiul creat avansand vijelios dl. Mazilu . Ni s-a adresat direct, pe un ton raspicat, comunicandu-ne ceea ce deja vedeam permanent la televizoare. In esenta, am fost anuntati, solemn, ca tirania ceausista luase sfarsit, ca structurile represive erau desfiintate si ca de la noi, ca procurori, se astepta "ruperea de vechile mentalitati si metode de lucru". Poate am interpretat eu gresit, dar am avut impresie ca onorabilul dizident (fost ofiter de securitate, daca nu gresesc) profera amenintari, la modul cel mai general, ca si cum toti din sala ar fi avut, pana la 22 decembrie cea mai fructuoasa colaborare cu structurile din care facuse si dsa. parte.

Atunci s-au facut si primele afirmatii despre faptul ca, in zilele ce vor urma, vom reintra in activitate, trebuind sa purcedem la anchetarea unor "teroristi" retinuti si arestati. Nici un cuvant insa despre numeroasele victime rezultateâ

Psihoza

 Auzisem pana in acel moment aproape toate comunicatele, mai mult sau mai putin oficiale, care generasera, amplificasera si mentinusera o adevarata psihoza a "actiunilor teroriste". Nu cred ca in acele prime zile de libertate existau romani care se indoiau de veridicitatea celor transmise de TVR. Oricum prea putini civili (poate chiar si militari) cunosteau ceva despre "cenzura militara", "actiuni de dezinformare si de subminare psihologica" ori despre "manipulare"

Toti vedeau, aievea, copii spintecati, maternitati, spitale ori centre de recoltare a sangelui atacate de supraoameni proveniti din Securitate, orfelinate speciale, din creierii muntilor, din spuma marii, din vazduh, din Est, din Vest, din state arabe sau cine mai stie de unde… Surse de apa otravite, atacuri asupra studioului 4 al "Televiziunii libere" si unitatilor militare, bombe gasite prin subsoluri, canalizari, poduri, terase si catacombe stapanite de teribili ucigasi nevazuti si nestiuti de nimeni.

Coloane de tancuri, escadrile de elicoptere fara insemne de recunoastere, desant aerian si maritim, toate venite din neant spre a salva "ultimul mohican" din pleiada conducatorilor comunisti europeni maturati, in fatidicul an 1989, de ultimele valuri ale unei furtuni ce leganase escadrele de nave ancorate in preajma unei insule pierdute in Mediterana…

Procuror somat

 Sub asemenea auspicii, mai multi procurori militari, au fost transportati in diverse locatii pentru identificarea si audierea persoanelor suspecte de actiuni cu caracter terorist.

Imi amintesc faptul ca procurorul A. Saiciuc a fost transportat de o masina la Spitalul de Urgenta. A ajuns acolo, daca nu gresesc eu, dupa lasarea intunericului.

A gasit acolo tot atatia teroristi (reali) cate pietre filozofale s-au aflat in epoca moderna…

A fost insa atat de aproape de a se intalni cu moartea, incat nu va uita niciodata cele petrecute. Din cele reletate de acesta, imediat dupa revenirea la sediu, aveam sa aflam ca, din momentul in care ajunsese pe trotuar, a trait un cosmar, din care doar destinul l-a scos. Fiind un om cu o inaltime peste medie, este posibil ca simplul mers mai grabit sa fii denaturat perceptia celor din dispozitivul militar de "aparare" a Spitalului de Urgenta. Asa se face ca a fost somat sa se aseze in genunchi, cu mainile la ceafa.

Sub amenintarea armelor, dupa perchezitionare, a reusit cu mare greutate sa convinga un ofiter ca este, cu adevarat, procuror militar si ca avea de efectuat cercetari ordonate pe cale ierarhica.

Sansa

Evident, simpla prezentare a ligitimatiei de serviciu valora in acele momente prea putin, atata timp cat sosirea procurorului nu fusese adusa la cunostinta dispozitivului de paza. Sansa vietii a fost reprezentata de prevederea procurorului-sef, care ne ordonase sa nu plecam, nici chiar in misiune, cu armele din dotare ( niste amarate de pistoale TT, primite abia in seara de 23 decembrie…). Cred ca existau putine sanse ca, in cazul gasirii armei asupra procurorului, acesta sa nu fii fost declarat "terorist" si sa nu fii cazut victima unuia dintre cei care cautau cu ardoare gasirea acestor "fantome". Si cum teroristii trageau din orice pozitie, erau atletici si mai ales perfizi, era posibil sa ne fii amintit acum, cu regrete eterne, de colegul si prietenul nostru, pentru ca , fara nici o indoiala, "cel mai bun terorist era cel mort"

Voluntariat

A trecut ceva timp de atunci… Asa ca memoria, oricat de antrenata ar fi, te poate insela in ceea ce priveste un reper strict calendaristic. Sa fii fost 24 decembrie? Sau poate chiar ziua primului Craciun liberâ

Un lucru mi-l amintesc cu suficienta precizie, sub aspect temporal: in acea zi cadea parca prima zapada a acelei ierni peste Bucurestiul insangerat. O patura de nea subtire, plimbata de colo colo de primele rafale ale crivatului. Acest lucru nu il pot uita, pentru ca iarna ma prinsese in hainele civile, de toamna calduroasa, pe care le luasem pe mine in dimineata de 22 decembrie, cand am plecat de acasa spre sediul Procuraturii Militare Bucuresti, aflat atunci la cca. 100 m de Piata Universitatii.

Se innoptase cand am fost chemati la procurorul-sef al PMB si ni s-a solicitat, pe baza de voluntariat, sa formam o echipa care sa se deplaseze la sediul MApN, pentru identificarea si audierea unor "teroristi", actiunea fiind solicitata de catre cei care preluasera conducerea ostirii. Am acceptat "provocarea", mai mult din dorinta de a vedea si eu un terorist, alaturandu-ma altor cativa colegi ceva mai varstnici (procurorii militari Mihai Popa-Cherecheanu, Gheorghe Petrean, Ieronim-Gavril Guzu si, daca nu gresesc, Mircea Tanasa).

MApN

Am inchis in fisetul personal arma, luand cu mine cateva pachete de tigari, fiind deja informati ca aveam sa revenim "la baza" dupa terminarea audierilor si luarea masurilor legale ce aveau sa fie impuse de situatiile concrete.

In curte, ne asteptau doua masini de serviciu si un ofiter de legatura necunoscut, care ne-a atras atentia, in cel mai serios mod, ca dispozitivul MApN se afla in cursul unor lupte cu elemente teroriste, infiltrate si ascunse in blocurile din imprejurimile acestuia.

Am convenit ca urma sa executam intocmai cele ce ne vor fi indicate de "calauza", urcandu-ma in autoturismul condus de catre soferul nostru. Celalalt autoturism, avand la bord ofiterul de legatura, a ****it primul. Nu imi pot reaminti toti ocupantii autoturismului in care ma gaseam, cu exceptia lui Gabi Guzu, omul de la care "am furat meseria" in perioada celer doi ani de stagiatura, si de care ma lega o destul de veche prietenie.

 Liniste si bezna

Daca as afirma ca nu mi-a fost teama pe timpul drumului, as minti cu nerusinare. Stiam deja ca in fata MApN se murea de-adevarate, ca luptatorii din dispozitivul de aparare nu economiseau munitia… Am trecut facil prin mai multe filtre amplasate pe traseu. Dupa parcurgerea Splaiului, am urcat la Cotroceni, de unde am intrat spre Drumul Taberei, ajungand chiar in fata MApN.

La poarta principala de acces in minister, ca de altfel pe intreg aliniamentul stradal, se aflau pe pozitii tancuri, distantate la cca. 20 m unul de altul. Nu se vedeau in preajma acestor luptatori la sol, dupa cum nici pe turele nu se gaseau servanti.

Totul era scufundat intr-o liniste si o bezna de mormant, nesesizandu-se nici un licar de lumina la ferestrele ministerului sau la cele ale blocurilor din apropiere.

 Indicatii prin portavoce

 Primul autoturism a oprit chiar la limita intersectiei, dupa un schimb de semnale luminoase, cu farurile, cu unul din cele doua tancuri amplasate la dreapta si la stanga portii de acces. Imi amintesc cu precizie ca pe turela unuia din tancuri functiona un proiector cu o lumina slaba, de culoare albastra. Prin portavoce, cu glas scazut, ni s-a ordonat sa coboram cu totii din autoturisme, fara obiecte in maini (oricum, nu luasem cu noi decat instrumente de scris, tigari si doar o singura geanta in care aveam formulare de declaratii) si sa ramanem langa acestea, in dreptul portierelor, la un metru de caroserii.

Dupa cateva zeci de secunde, de la Punctul de Control-Acces au traversat strada cativa militari. Ajungand langa noi, am remarcat ca printre ei se gaseau doi ofiteri inferiori echipati cu tinuta de instructie, deosebita de uniforma de lupta a militarilor in termen numai prin faptul ca, pe epoletii din postav kaki, aveau prinse stelele corespunzatoare gradului. Practic, daca te aflai la o distanta medie si, mai ales in intuneric, nu aveai posibilitatea de a deosebi un militar in termen de un ofiter (ambii purtatori de casca metalica) decat dupa fizionomie.

 "Calauza"

 Dupa o atenta perchezitie, ni s-a ordonat sa mergem, in coloana, incadrati de militarii care ne intampinasera si fara nici o graba, pe urmele celor doi ofiteri. In felul acesta am patruns in PCA, ale carui fereste erau camuflate cu paturi. In interior nu functiona nici un bec. Cred ca am asteptat aici in jur de 10-15 minute, in aceeasi liniste apasatoare, pana ce a venit un ofiter superior, spre a ne prelua. Nimeni dintre noi nu a reusit sa inchege vreun dialog edificator cu militarii din PCA.

De cum a venit, noua noastra calauza ne-a cerut, pe un ton convingator, sa mergem dupa el, in coloana, fara a ne abate un pas de la traseul urmat de el, fara a discuta ceva si fara a aprinde tigari sau produce zgomote.

Ne-a atentionat ca pe traseu vom intalni amplasamente de aparare (locase de tragere individuale sapate printre arbusti) ocupate de militari in termen obositi si stresati de "luptele" la care fusesera martori si participanti. Apoi am ****it pe urmele ofiterului, trecand cu pasi de melc pe langa mai multe gropi in care tremurau de frig militari, ce nu vedeau in fata lor decat un gard de beton armat. Mai intai am fost condusi la cladirea in care am banuit ca fiinta grupa operativa. Spun aceasta intrucat aici se gasea si camera ofiterului de serviciu.

"E groasa!"

Printre cei prezenti in hol am intalnit un fost procuror militar (transferat pe un post de consilier juridic la minister). Era la fel de jovial precum il gasisem in alte ocazii. Ne-a spus ca "e groasa", dar eu am priceput prea putin, fiind contrariat de "tinuta" purtata: la costumul de serviciu, cu centura, diagonala si pistol asortase o minunata pereche de… papuci de casa! De fata era si gen. Gheorghe Diaconesccu (fost adjunct al procurorului general, care, dupa retragerea de la Timisoara nu mai trecuse pe la PG), acesta retragandu-se intr-un birou cu procurorul cu cel mai mare grad dintre noi (Mihai Popa-Cherecheanu). Am mai schimbat cateva vorbe cu fostul nostru coleg (conu’ Cristian Stanescu). Cu seriozitate, afirma ca, in zilele si noptile anterioare, la minister se trasese "in draci", cu mai toate categoriile de armament, inregistrandu-se morti si raniti. Mult mai tarziu aveam sa aflu ca quasitotalitatea victimelor tragerilor de pana in acea seara se inregistrasera in exteriorul ministerului, al carui dispozitiv de aparare deschisese focul chiar si asupra unor forte amice chemate in sprijin.

"Teroristii"

 Dupa revenirea intre noi a sefului echipei, ne-am deplasat la locul in care se gaseau persoanele retinute si ni se alocasera spatii de ancheta - camere obisnuite cu birori, mese si scaune. Am fost condusi la incaperile in care erau detinutii, gasindu-i pe acestia aglomerati in zonele centrale ale catorva incaperi mai spatioase, ingroziti, intr-o stare psihica si fizica greu de exprimat cu decenta. Erau legati la maini, unii chiar si la picioare, desi nu existau mandate de arestare. Nu aveau nici macar tigari, erau extenuati. Unii priveau in gol, altii cu o teama nedisimulata. Din ochii tuturor disparuse speranta…

Erau exclusiv barbati cu varste intre 25 si 45 ani, unii de-a dreptul piperniciti, altii atletici, cu precadere persoane brunete, cu trasaturi arabe… Cativa din acestia prezentau evidente echimoze si excoriatii la nivelul capului, si am banuit ca in urma unor excese de exprimare a "oprobiului public" si urii fata de "teroristii" despre care clampaneau cei de la TVR. Multi dintre ei erau imbracati lejer, ca si cum ar fi fost ridicati "pe sus", din locuinte. Prin usile larg deschise, care permiteau militarilor inarmati din paza sa-i supravegeze, razbatea un miros greu de suportat.

 Primul "terorist"

 Eu am nimerit o camera suficient de mare. Norocul nu avea insa a-mi mai surade atunci cand mi-a fost adus primul "terorist"… Acesta era un militar roman, locotenent tanchist dintr-o unitate militara bucuresteana (01210, daca nu gresesc cumva), al carui nume nu l-am retinut intrucat in cauzele cu " persoane suspecte de terorism" depistate in Bucuresti nu aveam sa mai lucrez, urmare a ordinului de declansare a cercetarilor la Braila.

Fusese comandantul echipajului unui tanc ce se ratacise de restul grupului si, in conditiile in care nu avea legatura radio cu sefii sai, purtase un soi de razboi particular, semanand spaima in garnizoana prin "luptele" pe care le purtase prin complexul expozitional de langa Casa Presei (unde, parca, trasese chiar si cu tunul). In tot acest timp se "informase" despre starea si evolutia evenimentelor fie de la cetateni, fie din fragmente de transmisii tv la care asistase pe la casele unde oprise spre a gasi apa si un telefon prin intermediul caruia sa contacteze unitatea sa.

"Aventura" acestuia, demna de un film de actiune semnat de Sergiu Nicolaescu, se terminase in dimineata de 24 decembrie, cand intampinase cu salve de mitraliera grea TAB-urile din avangarda unei coloane de blindate adusa tocmai de la Focsani sau Galati spre a ne scapa de amenintarea terorista, careia "firavele" trupe din Bucuresti nu le mai puteau face fata… Ingrozit de eroarea comisa si de repercusiunile posibile, comandantul de tanc ****ise in tromba spre centrul orasului. A fost insa urmarit de un tanc din coloana atacata si blocat in apropierea Arcului de Triumf.

"Superman"

 Toate explicatiile pe care le daduse, plauzibile si confirmate de ceilalti membrii ai echipajului, nu au mai valorat insa nimic in fata tovarasilor sai de arme atunci cand acestia au gasit in buletinul sau de identitate… un calendar cu Bruce Lee. Si cum "nenorocitul" mai indraznise si sa se fi nascut chiar in locul unde vazuse lumina zilei taman… "odioasa", este lesne de inteles cum isi pierduse arma, functia, gradele, cureaua de la pantaloni si sireturile de la bocanci, fiind declarat "Superman", "agent strain" s.a.m.d. Ofiterii care incercau sa ne sprijine in ancheta afirmau ca acel calendar (care nici macar nu era tiparit, ci era realizat prin fotografierea unui poster al regretatului actor si maestru al artelor martiale) ar fi un soi de semn de recunoastere pentru nu stiu ce organizatie oculta, in care erau reuniti luptatori devotati dictaturii ceausiste…

Am consemnat atunci cu lux de amanunte tot ce declarase, chiar daca starea in care se gasea in acele momente nu era in masura a conferi taria unei declaratii "beton", iar despre continuarea cercetarilor nu mai am nici o cunostinta. Declaratia sa cuprindea, cuvant cu cuvant, ceea ce relatase si cu privire la misiunile executate in noaptea de 21/22 decembrie…

Milea si Hortopan

 Atunci am aflat ca, in acea noapte de cosmar, gen. V. Milea, secondat de gen. Hortopan, a condus in mod direct si nemijlocit interventia cu tancuri asupra baricadei de la Intercontinental. Ofiterul tanchist a relatat componenta plutonului de tancuri din care a facut parte (cu indicativele Baghera 1, 2, 3, 4), dislocat din dispozitivul de la CC si adus la Sala Dalles, loc din care s-a ****it asaltul baricadei. Membrii echipajului acelui tanc aveau sa-mi relateze cum, dupa strapungerea baricadei, se dezlantuise vanatoarea demonstrantilor anticeausisti, tancurile continuand "marsul triumfal" pana la magazinul Unirea, iar de aici, pe bdul. D. Cantemir, pana in zona Marasesti.

Unele lucruri le auzisem inca din noaptea de 21 decembrie, cand vecinul meu de apartament venise acasa, aproape de miezul noptii, cu hainele tavalite, desfigurat de spaima dar si de revolta, strigandu-mi in fata: "militarii tai ne-au fugarit cu tancurile si trageau dupa noi ca dupa iepuri".

 Erou sau nu?

 Un tip cat un munte, cu un suflet pe masura, plangea mai abitir decat baietelul sau, care nu implinise inca o luna, zgaltaindu-ma de parca ar fi vrut sa mature cu mine tot gunoiul in care traise pana atunci… Povestea cu greu, aproape incoerent, inecat de furie, cum in apropiere de liceul "G. Sincai" gasise o femeie ranita de un glont in zona pieptului, provenit, cel mai probabil, de la tragerile de avertisment, in plan vertical (supozitie la care am ajuns dupa ce imi relatase ca proiectilul ar fi patruns superficial si de sus in jos). Deja incepeam a ma intreba unde este adevarul: de partea celor care-l declarau pe gen. V. Milea drept erou sau de partea celor care-l "colorau" in cu totul alte nuante. Asa explic si interesul cu care am audiat acei "teroristi" care, pana mai ieri, erau condusi de un viitor "erou"

 CV - Colonel magistrat TEODORU UNGUREANU